<< Duminica precedentă
< Ziua precedentă
Duminica următoare >>
Ziua următoare >
miercuri, 4 februarie 2032
Sf. Cuv. Isidor Pelusiotul; Sf. Sfințit Mc. Avramie
Ap. Galateni VI, 2-10; II Corinteni IX, 6-11; Ev. Marcu VII, 14-24
Post. Nu se fac nunți
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
Galateni VI, 2-10
Capitolul VI
2. Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos.
3. Căci de se socoteşte cineva că este ceva, deşi nu este nimic, se înşeală pe sine însuşi.
4. Iar fapta lui însuşi să şi-o cerceteze fiecare şi atunci va avea laudă, dar numai faţă de sine însuşi şi nu faţă de altul.
5. Căci fiecare îşi va purta sarcina sa.
6. Cel care primeşte cuvântul învăţăturii să facă parte învăţătorului său din toate bunurile.
7. Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera.
8. Cel ce seamănă în trupul său însuşi, din trup va secera stricăciune; iar cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viaţă veşnică.
9. Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi.
10. Deci, dar, până când avem vreme, să facem binele către toţi, dar mai ales către cei de o credinţă cu noi.
II Corinteni IX, 6-11
Capitolul IX
6. Aceasta însă zic: Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va şi secera.
7. Fiecare să dea cum socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău, sau de silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună.
8. Şi Dumnezeu poate să înmulţească tot harul la voi, ca, având totdeauna toată îndestularea în toate, să prisosiţi spre tot lucrul bun,
9. Precum este scris: "Împărţit-a, dat-a săracilor; dreptatea Lui rămâne în veac".
10. Iar Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine spre mâncare, vă va da şi va înmulţi sămânţa voastră şi va face să crească roadele dreptăţii voastre,
11. Ca întru toate să vă îmbogăţiţi, spre toată dărnicia care aduce prin noi mulţumire lui Dumnezeu.
Evanghelie
Marcu VII, 14-24
Capitolul VII
14. Şi chemând iarăşi mulţimea la El, le zicea: Ascultaţi-Mă toţi şi înţelegeţi:
15. Nu este nimic din afară de om care, intrând în el, să poată să-l spurce. Dar cele ce ies din om, acelea sunt care îl spurcă.
16. De are cineva urechi de auzit să audă.
17. Şi când a intrat în casă de la mulţime, L-au întrebat ucenicii despre această pildă.
18. Şi El le-a zis: Aşadar şi voi sunteţi nepricepuţi? Nu înţelegeţi, oare, că tot ce intră în om, din afară, nu poate să-l spurce?
19. Că nu intră în inima lui, ci în pântece, şi iese afară, pe calea sa, bucatele fiind toate curate.
20. Dar zicea că ceea ce iese din om, aceea spurcă pe om.
21. Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile,
22. Adulterul, lăcomiile, vicleniile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, trufia, uşurătatea.
23. Toate aceste rele ies dinăuntru şi spurcă pe om.
24. Şi ridicându-Se de acolo, S-a dus în hotarele Tirului şi ale Sidonului şi, intrând într-o casă, voia ca nimeni să nu ştie, dar n-a putut să rămână tăinuit.