<< Duminica precedentă
< Ziua precedentă
Duminica următoare >>
Ziua următoare >
luni, 2 februarie 2032
(†) Întâmpinarea Domnului (Stratenia)
Sf. Mc. Agatodor, Iordan și Gavriil
Ap. Galateni IV, 27-30; V, 10; Evrei VII, 7-17; Ev. Marcu VI, 54-56; VII, 1-8; Luca II, 22-40
Nu se fac nunți
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
P.F. Daniel
Pr. Ion Cârciuleanu
Utrenie
Luca II, 25-32
Capitolul II
25. Şi iată era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; şi omul acesta era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era asupra lui.
26. Şi lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului.
27. Şi din îndemnul Duhului a venit la templu; şi când părinţii au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii,
28. El L-a primit în braţele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis:
29. Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace,
30. Că ochii mei văzură mântuirea Ta,
31. Pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor,
32. Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel.
Apostol
Galateni IV, 27-30
Capitolul IV
27. Iar noi, fraţilor, suntem după Isaac, fii ai făgăduinţei.
28. Ci precum atunci cel ce se născuse după trup prigonea pe cel ce se născuse după Duh, tot aşa şi acum.
29. Dar ce zice Scriptura? "Izgoneşte pe roabă şi fiul ei, căci nu va moşteni fiul roabei, împreună cu fiul celei libere".
30. Deci, fraţilor, nu suntem copii ai roabei, ci copii ai celei libere.
Capitolul V
10. Eu am încredere în voi, întru Domnul, că nimic altceva nu veţi cugeta; dar cel ce vă tulbură pe voi îşi va purta osânda, oricine ar fi el.
Evrei VII, 7-17
Capitolul VII
7. Fără de nici o îndoială, cel mai mic ia binecuvântare de la cel mai mare.
8. Şi aici iau zeciuială nişte oameni muritori, pe când dincolo, unul care e dovedit că este viu.
9. Şi ca să spun aşa, prin Avraam, a dat zeciuială şi Levi, cel ce lua zeciuială,
10. Fiindcă el era încă în coapsele lui Avraam, când l-a întâmpinat Melchisedec.
11. Dacă deci desăvârşirea ar fi fost prin preoţia Leviţilor (căci legea s-a dat poporului pe temeiul preoţiei lor), ce nevoie mai era să se ridice un alt preot după rânduiala lui Melchisedec, şi să nu se zică după rânduiala lui Aaron?
12. Iar dacă preoţia s-a schimbat urmează numaidecât şi schimbarea Legii.
13. Căci Acela, despre Care se spun acestea, îşi ia obârşia dintr-o altă seminţie, de unde nimeni n-a slujit altarului,
14. Ştiut fiind că Domnul nostru a răsărit din Iuda, iar despre seminţia acestora, cu privire la preoţi, Moise n-a vorbit nimic.
15. Apoi este lucru şi mai lămurit că, dacă se ridică un alt preot după asemănarea lui Melchisedec,
16. El s-a făcut nu după legea unei porunci trupeşti, ci cu puterea unei vieţi nepieritoare,
17. Căci se mărturiseşte: "Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec".
Evanghelie
Marcu VI, 54-56
Capitolul VI
54. Şi ieşind ei din corabie, îndată L-au cunoscut.
55. Şi străbăteau tot ţinutul acela şi au început să-I aducă pe bolnavi pe paturi, acolo unde auzeau că este El.
56. Şi oriunde intra în sate sau în cetăţi sau în sătuleţe, puneau la răspântii pe cei bolnavi, şi-L rugau să le îngăduie să se atingă măcar de poala hainei Sale. Şi câţi se atingeau de El se vindecau.
Capitolul VII
1. Şi s-au adunat la El fariseii şi unii dintre cărturari, care veniseră din Ierusalim.
2. Şi văzând pe unii din ucenicii Lui că mănâncă cu mâinile necurate, adică nespălate, cârteau;
3. Căci fariseii şi toţi iudeii, dacă nu-şi spală mâinile până la cot, nu mănâncă, ţinând datina bătrânilor.
4. Şi când vin din piaţă, dacă nu se spală, nu mănâncă; şi alte multe sunt pe care au primit să le ţină: spălarea paharelor şi a urcioarelor şi a vaselor de aramă şi a paturilor.
5. Şi L-au întrebat pe El fariseii şi cărturarii: Pentru ce nu umblă ucenicii Tăi după datina bătrânilor, ci mănâncă cu mâinile nespălate?
6. Iar El le-a zis: Bine a proorocit Isaia despre voi, făţarnicilor, precum este scris: "Acest popor Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine".
7. Dar în zadar Mă cinstesc, învăţând învăţături care sunt porunci omeneşti.
8. Căci lăsând porunca lui Dumnezeu, ţineţi datina oamenilor: spălarea urcioarelor şi a paharelor şi altele ca acestea multe, pe care le faceţi.
Luca II, 22-40
Capitolul II
22. Şi când s-au împlinit zilele curăţirii lor, după legea lui Moise, L-au adus pe Prunc la Ierusalim, ca să-L pună înaintea Domnului.
23. Precum este scris în Legea Domnului, că orice întâi-născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului.
24. Şi să dea jertfă, precum s-a zis în Legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel.
25. Şi iată era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; şi omul acesta era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era asupra lui.
26. Şi lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului.
27. Şi din îndemnul Duhului a venit la templu; şi când părinţii au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii,
28. El L-a primit în braţele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis:
29. Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace,
30. Că ochii mei văzură mântuirea Ta,
31. Pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor,
32. Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel.
33. Iar Iosif şi mama Lui se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc.
34. Şi i-a binecuvântat Simeon şi a zis către Maria, mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri.
35. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.
36. Şi era şi Ana proorociţa, fiica lui Fanuel, din seminţia lui Aşer, ajunsă la adânci bătrâneţe şi care trăise cu bărbatul ei şapte ani de la fecioria sa.
37. Şi ea era văduvă, în vârstă de optzeci şi patru de ani, şi nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni.
38. Şi venind ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim.
39. După ce au săvârşit toate, s-au întors în Galileea, în cetatea lor Nazaret.
40. Iar Copilul creştea şi Se întărea cu duhul, umplându-Se de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui.