joi, 4 septembrie 2031
Sf. Sfințit Mc. Vavila, ep. Antiohiei; Sf. Prooroc Moise; Sf. Mc. Petroniu; Cinstirea Sf. Ic. a M. D. „Rugul aprins”
Ap. Galateni I, 1-3; 20-23; II, 1-5; Evrei XI, 33-40; XII, 1-2; Ev. Marcu V, 1-20; Matei X, 32-36; XI, 1
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
Galateni I, 1-3Capitolul I1. Pavel, apostol nu de la oameni, nici prin vreun om, ci prin Iisus Hristos şi prin Dumnezeu-Tatăl, Care L-a înviat pe El din morţi. 
2. Şi toţi fraţii care sunt împreună cu mine - Bisericilor Galatiei: 
3. Har vouă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos, 
20. Dar cele ce vă scriu, iată (spun) înaintea lui Dumnezeu, că nu vă mint. După aceea am venit în ţinuturile Siriei şi ale Ciliciei. 
21. Şi după faţă eram necunoscut Bisericilor lui Hristos celor din Iudeea. 
22. Ci numai auziseră că cel ce ne prigonea pe noi, odinioară, acum binevesteşte credinţa pe care altădată o nimicea; 
23. Şi slăveau pe Dumnezeu în mine.  Capitolul II1. Apoi, după paisprezece ani, m-am suit iarăşi la Ierusalim cu Barnaba, luând cu mine şi pe Tit. 
2. M-am suit, potrivit unei descoperiri, şi le-am arătat Evanghelia pe care o propovăduiesc la neamuri, îndeosebi celor mai de seamă, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar. 
3. Dar nici Tit, care era cu mine şi care era elin, n-a fost silit să se taie împrejur, 
4. Din cauza fraţilor mincinoşi, care veniseră, furişându-se, să iscodească libertatea noastră, pe care o avem în Hristos Iisus, ca să ne robească, 
5. Cărora nici măcar un ceas nu ne-am plecat cu supunere, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână neclintit la voi.  Evrei XI, 33-40Capitolul XI33. Care prin credinţă, au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţele, au astupat gurile leilor, 
34. Au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut tari în război, au întors taberele vrăjmaşilor pe fugă; 
35. Unele femei şi-au luat pe morţii lor înviaţi. Iar alţii au fost chinuiţi, neprimind izbăvirea, ca să dobândească mai bună înviere; 
36. Alţii au suferit batjocură şi bici, ba chiar lanţuri şi închisoare; 
37. Au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi. 
38. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului. 
39. Şi toţi aceştia, mărturisiţi fiind prin credinţă, n-au primit făgăduinţa, 
40. Pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârşirea.  Capitolul XII1. De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte. 
2. Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu. 

Evanghelie
Marcu V, 1-20Capitolul V1. Şi a venit de cealaltă parte a mării în ţinutul Gadarenilor. 
2. Iar după ce a ieşit din corabie, îndată L-a întâmpinat, din morminte, un om cu duh necurat, 
3. Care îşi avea locuinţa în morminte, şi nimeni nu putea să-l lege nici măcar în lanţuri, 
4. Pentru că de multe ori fiind legat în obezi şi lanţuri, el rupea lanţurile, şi obezile le sfărâma, şi nimeni nu putea să-l potolească; 
5. Şi neîncetat noaptea şi ziua era prin morminte şi prin munţi, strigând şi tăindu-se cu pietre. 
6. Iar văzându-L de departe pe Iisus, a alergat şi s-a închinat Lui. 
7. Şi strigând cu glas puternic, a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuieşti. 
8. Căci îi zicea: Ieşi duh necurat din omul acesta. 
9. Şi l-a întrebat: Care îţi este numele? Şi I-a răspuns: Legiune este numele meu, căci suntem mulţi. 
10. Şi Îl rugau mult să nu-i trimită afară din acel ţinut. 
11. Iar acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci, care păştea. 
12. Şi L-au rugat, zicând: Trimite-ne pe noi în porci, ca să intrăm în ei. 
13. Şi El le-a dat voie. Atunci, ieşind, duhurile necurate au intrat în porci şi turma s-a aruncat de pe ţărmul înalt, în mare. Şi erau ca la două mii şi s-au înecat în mare. 
14. Iar cei care-i păşteau au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate. Şi au venit oamenii să vadă ce s-a întâmplat. 
15. Şi s-au dus la Iisus şi au văzut pe cel demonizat şezând jos, îmbrăcat şi întreg la minte, el care avusese legiune de demoni, şi s-au înfricoşat. 
16. Iar cei ce au văzut le-au povestit cum a fost cu demonizatul şi despre porci. 
17. Şi ei au început să-L roage să se ducă din hotarele lor. 
18. Iar intrând El în corabie, cel ce fusese demonizat Îl ruga ca să-l ia cu El. 
19. Iisus însă nu l-a lăsat, ci i-a zis: Mergi în casa ta, la ai tăi, şi spune-le câte ţi-a făcut ţie Domnul şi cum te-a miluit. 
20. Iar el s-a dus şi a început să vestească în Decapole câte i-a făcut Iisus lui; şi toţi se minunau.  Matei X, 32-36Capitolul X32. Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. 
33. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. 
34. Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. 
35. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. 
36. Şi duşmanii omului (vor fi) casnicii lui.  Capitolul XI1. Sfârşind Iisus de dat aceste învăţături celor doisprezece ucenici ai Săi, a trecut de acolo ca să înveţe şi să propovăduiască mai departe prin cetăţile lor.