sâmbătă, 8 iunie 2030
Sf. Mc. Nicandru și Marcian; Aducerea moaștelor Sf. M. Mc. Teodor Stratilat; Sf. Mc. Caliopia
Ap. Fapte XX, 7-12; Efeseni II, 4-10; Ev. Ioan XIV, 10-21; Luca XXI, 12-19
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
Fapte XX, 7-12Capitolul XX7. În ziua întâi a săptămânii (Duminică) adunându-ne noi să frângem pâinea, Pavel, care avea de gând să plece a doua zi, a început să le vorbească şi a prelungit cuvântul lui până la miezul nopţii. 
8. Iar în camera de sus, unde erau adunaţi, erau multe lumini aprinse. 
9. Dar un tânăr cu numele Eutihie, şezând pe fereastră, pe când Pavel ţinea lungul său cuvânt, a adormit adânc şi, doborât de somn, a căzut jos de la catul al treilea, şi l-au ridicat mort. 
10. Iar Pavel, coborându-se, s-a plecat peste el şi, luându-l în braţe, a zis: Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el. 
11. Şi suindu-se şi frângând pâinea şi mâncând, a vorbit cu ei mult până în zori, şi atunci a plecat. 
12. Iar pe tânăr l-au adus viu şi foarte mult s-au mângâiat.  Efeseni II, 4-10Capitolul II4. Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit, 
5. Pe noi cei ce eram morţi prin greşealele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos - prin har sunteţi mântuiţi! - 
6. Şi împreună cu El ne-a sculat şi împreună ne-a aşezat întru ceruri, în Hristos Iisus, 
7. Ca să arate în veacurile viitoare covârşitoarea bogăţie a harului Său, prin bunătatea ce a avut către noi întru Hristos Iisus. 
8. Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu; 
9. Nu din fapte, ca să nu se laude nimeni. 
10. Pentru că a Lui făptură suntem, zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele. 

Evanghelie
Ioan XIV, 10-21Capitolul XIV10. Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl - Care rămâne întru Mine - face lucrările Lui. 
11. Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine, iar de nu, credeţi-Mă pentru lucrările acestea. 
12. Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. 
13. Şi orice veţi cere întru numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul. 
14. Dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face. 
15. De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele. 
16. Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, 
17. Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi! 
18. Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi. 
19. Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii. 
20. În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi. 
21. Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui.  Luca XXI, 12-19Capitolul XXI12. Dar, mai înainte de toate acestea, îşi vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi şi în temniţe, ducându-vă la împăraţi şi la dregători, pentru numele Meu. 
13. Şi va fi vouă spre mărturie. 
14. Puneţi deci în inimile voastre să nu gândiţi de mai înainte ce veţi răspunde; 
15. Căci Eu vă voi da gură şi înţelepciune, căreia nu-i vor putea sta împotrivă, nici să-i răspundă toţi potrivnicii voştri. 
16. Şi veţi fi daţi şi de părinţi şi de fraţi şi de neamuri şi de prieteni, şi vor ucide dintre voi. 
17. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu. 
18. Şi păr din capul vostru nu va pieri. 
19. Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre.