<< Duminica precedentă
< Ziua precedentă
Duminica următoare >>
Ziua următoare >
marți, 5 februarie 2030
Sf. Mc. Agata și Teodula
Ap. Efeseni II, 19-22; III, 1-7; Galateni III, 23-29; IV, 1-5; Ev. Marcu XI, 11-23
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
Efeseni II, 19-22
Capitolul II
19. Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu,
20. Zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos.
21. Întru El, orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul,
22. În Care voi împreună sunteţi zidiţi, spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh.
Capitolul III
1. Pentru aceasta, eu Pavel, întemniţatul lui Iisus Hristos pentru voi, neamurile,
2. Dacă în adevăr aţi auzit de iconomia harului lui Dumnezeu care mi-a fost dat mie pentru voi,
3. Că prin descoperire mi s-a dat în cunoştinţă această taină, precum v-am scris înainte pe scurt.
4. De unde, citind, puteţi să cunoaşteţi înţelegerea mea în taina lui Hristos,
5. Care, în alte veacuri, nu s-a făcut cunoscută fiilor oamenilor, cum s-a descoperit acum sfinţilor Săi apostoli şi prooroci, prin Duhul:
6. Anume că neamurile sunt împreună moştenitoare (cu iudeii) şi mădulare ale aceluiaşi trup şi împreună-părtaşi ai făgăduinţei, în Hristos Iisus, prin Evanghelie,
7. Al cărei slujitor m-am făcut după darul harului lui Dumnezeu, ce mi-a fost dat mie, prin lucrarea puterii Sale;
Galateni III, 23-29
Capitolul III
23. Iar înainte de venirea credinţei, noi eram păziţi sub Lege, fiind închişi pentru credinţa care avea să se descopere.
24. Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credinţă.
25. Iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză.
26. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus.
27. Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat.
28. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus.
29. Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă.
Capitolul IV
1. Zic însă: Câtă vreme moştenitorul este copil, nu se deosebeşte cu nimic de rob, deşi este stăpân peste toate;
2. Ci este sub epitropi şi iconomi, până la vremea rânduită de tatăl său.
3. Tot aşa şi noi, când eram copii, eram robi înţelesurilor celor slabe ale lumii;
4. Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu, a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege,
5. Ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea.
Evanghelie
Marcu XI, 11-23
Capitolul XI
11. Şi a intrat Iisus în Ierusalim şi în templu şi, privind toate în jur şi vremea fiind spre seară, a ieşit spre Betania cu cei doisprezece.
12. Şi a doua zi, ieşind ei din Betania, El a flămânzit.
13. Şi văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo, doar va găsi ceva în el; şi, ajungând la smochin, n-a găsit nimic decât frunze. Căci nu era timpul smochinelor.
14. Şi, vorbind, i-a zis: De acum înainte, rod din tine nimeni în veac să nu mănânce. Şi ucenicii Lui ascultau.
15. Şi au venit în Ierusalim. Şi, intrând în templu, a început să dea afară pe cei ce vindeau şi pe cei ce cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani şi scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat.
16. Şi nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu.
17. Şi-i învăţa şi le spunea: Nu este, oare, scris: "Casa Mea casă de rugăciune se va chema, pentru toate neamurile"? Voi însă aţi făcut din ea peşteră de tâlhari.
18. Şi au auzit arhiereii şi cărturarii. Şi căutau cum să-L piardă. Căci se temeau de El, pentru că toată mulţimea era uimită de învăţătura Lui.
19. Iar când s-a făcut seară, au ieşit afară din cetate.
20. Dimineaţa, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini.
21. Şi Petru, aducându-şi aminte, I-a zis: Învăţătorule, iată smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat.
22. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Aveţi credinţă în Dumnezeu.
23. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.