Luca X, 1-15Capitolul X1. Pilda samarineanului milostiv.
Marta şi Maria.
1. Iar după acestea, Domnul a ales alţi şaptezeci (şi doi) şi i-a trimis
câte doi înaintea feţei Sale, în fiecare cetate şi loc, unde Însuşi avea
să vină.
2. Şi zicea către ei: Secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini;
rugaţi deci pe Domnul secerişului, ca să scoată lucrători la secerişul
Său.
3. Mergeţi; iată, Eu vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor.
4. Nu purtaţi pungă, nici traistă, nici încălţăminte; şi pe nimeni
să nu salutaţi pe cale.
5. Iar în orice casă veţi intra, întâi ziceţi: Pace casei acesteia.
6. Şi de va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste
el, iar de nu, se va întoarce la voi.
7. Şi în această casă rămâneţi, mâncând şi bând cele ce vă vor da,
căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Nu vă mutaţi din casă în casă.
8. Şi în orice cetate veţi intra şi vă vor primi, mâncaţi cele ce vă
vor pune înainte.
9. Şi vindecaţi pe bolnavii din ea şi ziceţi-le: S-a apropiat de voi
împărăţia lui Dumnezeu.
10. Şi în orice cetate veţi intra şi nu vă vor primi, ieşind în pieţele
ei, ziceţi:
11. Şi praful care s-a lipit de picioarele noastre din cetatea noastră
vi-l scuturăm vouă. Dar aceasta să ştiţi, că s-a apropiat împărăţia lui
Dumnezeu.
12. Zic vouă: Că mai uşor va fi Sodomei în ziua aceea, decât cetăţii
aceleia.
13. Vai ţie, Horazine! Vai ţie, Betsaido! Căci dacă în Tir şi în Sidon
s-ar fi făcut minunile care s-au făcut la voi, de mult s-ar fi pocăit,
stând în sac şi în cenuşă.
14. Dar Tirului şi Sidonului mai uşor le va fi la judecată, decât vouă.
15. Şi tu, Capernaume, nu ai fost înălţat, oare, până la cer? Până
la iad vei fi coborât!
Matei VIII, 23-27Capitolul VIII23. Intrând El în corabie, ucenicii Lui L-au urmat.
24. Şi, iată, furtună mare s-a ridicat pe mare, încât corabia se acoperea
de valuri; iar El dormea.
25. Şi venind ucenicii la El, L-au deşteptat zicând: Doamne, mântuieşte-ne,
că pierim.
26. Iisus le-a zis: De ce vă este frică, puţin credincioşilor? S-a
sculat atunci, a certat vânturile şi marea şi s-a făcut linişte deplină.
27. Iar oamenii s-au mirat, zicând: Cine este Acesta că şi vânturile
şi marea ascultă de El?
Ioan XV, 17-27Capitolul XV17. Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul.
18. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât
pe voi M-a urât.
19. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru
că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea
vă urăşte.
20. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga
mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor
prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi.
21. Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă
ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis.
22. De n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum
n-au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor.
23. Cel ce Mă urăşte pe Mine, urăşte şi pe Tatăl Meu.
24. De nu aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a
făcut păcat nu ar avea; dar acum M-au şi văzut şi M-au urât şi pe Mine
şi pe Tatăl Meu.
25. Dar (aceasta), ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea
lor: "M-au urât pe nedrept".
26. Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de
la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi
despre Mine.
27. Şi voi mărturisiţi, pentru că de la început sunteţi cu Mine.
Capitolul XVI1. Acestea vi le-am spus, ca să nu vă smintiţi.
2. Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel
ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu.