1. Şi a ieşit de acolo şi a venit în patria Sa, iar ucenicii Lui au mers după El. 2. Şi, fiind sâmbătă, a început să înveţe în sinagogă. Şi mulţi, auzindu-L, erau uimiţi şi ziceau: De unde are El acestea? Şi ce este înţelepciunea care I s-a dat Lui? Şi cum se fac minuni ca acestea prin mâinile Lui? 3. Au nu este Acesta teslarul, fiul Mariei şi fratele lui Iacov şi al lui Iosi şi al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt, oare, surorile Lui aici la noi? Şi se sminteau întru El. 4. Şi le zicea Iisus: Nu este prooroc dispreţuit, decât în patria sa şi între rudele sale şi în casa sa. 5. Şi n-a putut acolo să facă nici o minune, decât că, punându-Şi mâinile peste puţini bolnavi, i-a vindecat. 6. Şi se mira de necredinţa lor. Şi străbătea satele dimprejur învăţând. 7. Şi a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate. Matei X, 32-36Capitolul X32. Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. 33. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. 34. Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. 35. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. 36. Şi duşmanii omului (vor fi) casnicii lui. Capitolul XI1. Sfârşind Iisus de dat aceste învăţături celor doisprezece ucenici ai Săi, a trecut de acolo ca să înveţe şi să propovăduiască mai departe prin cetăţile lor.