duminică, 11 februarie 2029
Duminica Înfricoșătoarei Judecăți
a Lăsatului sec de carne; Sf. Sfințit Mc. Vlasie, ep. Sevastiei; Sf. Teodora, împ.
Ap. I Corinteni VIII, 8-13; IX, 1-2; Evrei IX, 11-14; Galateni III, 23-29; Ev. Matei XXV, 31-46; Matei X, 1; 5-8

glas 3, voscr. 3

Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
P.F. Daniel Pr. Cleopa Pr. Mircea Stoleriu Pr. lect. dr. Adrian Dinu Pr. Ion Cârciuleanu
Utrenie
Marcu XVI, 9-20Capitolul XVI9. Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică) El s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni. 
10. Aceea, mergând, a vestit pe cei ce fuseseră cu El şi care se tânguiau şi plângeau. 
11. Şi ei, auzind că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut. 
12. După aceea, S-a arătat în alt chip, la doi dintre ei, care mergeau la o ţarină. 
13. Şi aceia, mergând, au vestit celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut. 
14. La urmă, pe când cei unsprezece şedeau la masă, li S-a arătat şi I-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, căci n-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat. 
15. Şi le-a zis: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. 
16. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi. 
17. Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu, demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi, 
18. Şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma, peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi. 
19. Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu. 
20. Iar ei, plecând, au propovăduit pretutindeni şi Domnul lucra cu ei şi întărea cuvântul, prin semnele care urmau. Amin. 

Apostol
I Corinteni VIII, 8-13Capitolul VIII8. Dar nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu. Că nici dacă vom mânca, nu ne prisoseşte, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipseşte. 
9. Dar vedeţi ca nu cumva această libertate a voastră să ajungă poticnire pentru cei slabi. 
10. Căci dacă cineva te-ar vedea pe tine, cel ce ai cunoştinţă, şezând la masă în templul idolilor, oare conştiinţa lui, slab fiind el, nu se va întări să mănânce din cele jertfite idolilor? 
11. Şi va pieri prin cunoştinţa ta cel slab, fratele tău, pentru care a murit Hristos! 
12. Şi aşa, păcătuind împotriva fraţilor şi lovind conştiinţa lor slabă, păcătuiţi faţă de Hristos. 
13. De aceea, dacă o mâncare sminteşte pe fratele meu, nu voi mânca în veac carne, ca să nu aduc sminteală fratelui meu.  Capitolul IX1. Oare nu sunt eu liber? Nu sunt eu apostol? N-am văzut eu pe Iisus Domnul nostru? Nu sunteţi voi lucrul meu întru Domnul? 
2. Dacă altora nu le sunt apostol, vouă, negreşit, vă sunt. Căci voi sunteţi pecetea apostoliei mele în Domnul.  Evrei IX, 11-14Capitolul IX11. Iar Hristos, venind Arhiereu al bunătăţilor celor viitoare, a trecut prin cortul cel mai mare şi mai desăvârşit, nu făcut de mână, adică nu din zidirea aceasta; 
12. El a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, şi a dobândit o veşnică răscumpărare. 
13. Căci dacă sângele ţapilor şi al taurilor şi cenuşa junincii, stropind pe cei spurcaţi, îi sfinţeşte spre curăţirea trupului, 
14. Cu cât mai mult sângele lui Hristos, Care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine, jertfă fără de prihană, va curăţi cugetul vostru de faptele cele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu?  Galateni III, 23-29Capitolul III23. Iar înainte de venirea credinţei, noi eram păziţi sub Lege, fiind închişi pentru credinţa care avea să se descopere. 
24. Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credinţă. 
25. Iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză. 
26. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus. 
27. Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat. 
28. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus. 
29. Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă. 

Evanghelie
Matei XXV, 31-46Capitolul XXV31. Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. 
32. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. 
33. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. 
34. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. 
35. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; 
36. Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. 
37. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? 
38. Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? 
39. Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? 
40. Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut. 
41. Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. 
42. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; 
43. Străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. 
44. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? 
45. El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. 
46. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică.  Capitolul X1. Chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă. 
5. Pe aceşti doisprezece i-a trimis Iisus, poruncindu-le lor şi zicând: În calea păgânilor să nu mergeţi, şi în vreo cetate de samarineni să nu intraţi; 
6. Ci mai degrabă mergeţi către oile cele pierdute ale casei lui Israel. 
7. Şi mergând, propovăduiţi, zicând: S-a apropiat împărăţia cerurilor. 
8. Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i; în dar aţi luat, în dar să daţi.