<< Duminica precedentă
< Ziua precedentă
Duminica următoare >>
Ziua următoare >
joi, 26 octombrie 2028
†) Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de mir
Ap. Coloseni I, 24-29; II, 1; II Timotei II, 1-10; Evrei XII, 11-13; 25-27; Ev. Luca IX, 7-11; Matei VIII, 23-27; Ioan XV, 17-27; XVI, 1-2
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Pr. Ion Cârciuleanu
Apostol
Coloseni I, 24-29
Capitolul I
24. Acum mă bucur de suferinţele mele pentru voi şi împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, adică Biserica,
25. Al cărei slujitor m-am făcut, potrivit iconomiei lui Dumnezeu, ce mi-a fost dată mie pentru voi, ca să aduc la îndeplinire cuvântul lui Dumnezeu,
26. Taina cea din veci ascunsă neamurilor, iar acum descoperită sfinţilor Săi,
27. Cărora a voit Dumnezeu să le arate care este bogăţia slavei acestei taine între neamuri, adică Hristos cel dintru voi, nădejdea slavei.
28. Pe El noi Îl vestim, sfătuind pe orice om şi învăţând pe orice om, întru toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe tot omul, desăvârşit, în Hristos Iisus.
29. Spre aceasta mă şi ostenesc şi mă lupt, potrivit lucrării Lui, care se săvârşeşte în mine cu putere.
Capitolul II
1. Căci voiesc ca voi să ştiţi cât de mare luptă am pentru voi şi pentru cei din Laodiceea şi pentru toţi câţi n-au văzut faţa mea în trup,
II Timotei II, 1-10
Capitolul II
1. Tu, deci, fiul meu, întăreşte-te în harul care e în Hristos Iisus,
2. Şi cele ce ai auzit de la mine, cu mulţi martori de faţă, acestea le încredinţează la oameni credincioşi, care vor fi destoinici să înveţe şi pe alţii.
3. Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos Iisus.
4. Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, ca să fie pe plac celui care strânge oaste.
5. Iar când se luptă cineva, la jocuri, nu ia cununa, dacă nu s-a luptat după regulile jocului.
6. Cuvine-se ca plugarul ce se osteneşte să mănânce el mai întâi din roade.
7. Înţelege cele ce-ţi grăiesc, căci Domnul îţi va da pricepere în toate.
8. Adu-ţi aminte de Iisus Hristos, Care a înviat din morţi, din neamul lui David, după Evanghelia mea,
9. Pentru Care sufăr până şi lanţuri ca un făcător de rele, dar cuvântul lui Dumnezeu nu se leagă.
10. De aceea toate le rabd, pentru cei aleşi, ca şi ei să aibă parte de mântuirea care este întru Hristos Iisus şi de slava veşnică.
Evrei XII, 11-13
Capitolul XII
11. Orice mustrare, la început, nu pare că e de bucurie, ci de întristare, dar mai pe urmă dă celor încercaţi cu ea roada paşnică a dreptăţii.
12. Pentru aceea, "îndreptaţi mâinile cele ostenite şi genunchii cei slăbănogiţi.
13. Faceţi cărări drepte pentru picioarele voastre", aşa încât cine este şchiop să nu se abată, ci mai vârtos să se vindece.
25. Luaţi seama să nu vă lepădaţi de Cel care vorbeşte. Căci dacă aceia n-au scăpat de pedeapsă, nevoind să asculte pe cel ce le grăia pe pământ, cu atât mai mult noi - îndepărtându-ne de Cel ce ne grăieşte din ceruri -
26. Al Cărui glas, odinioară, a zguduit pământul, iar acum, vorbind, a făgăduit: "Încă o dată voi clătina nu numai pământul, ci şi cerul".
27. Iar prin aceea că zice: "Încă o dată" arată schimbarea celor clătinate, ca a unor lucruri făcute, ca să rămână cele neclintite.
Evanghelie
Luca IX, 7-11
Capitolul IX
7. Şi a auzit Irod tetrarhul toate cele făcute şi era nedumerit, că se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morţi;
8. Iar de unii că Ilie s-a arătat, iar de alţii, că un prooroc dintre cei vechi a înviat.
9. Iar Irod a zis: Lui Ioan eu i-am tăiat capul. Cine este dar Acesta despre care aud asemenea lucruri? Şi căuta să-l vadă.
10. Şi, întorcându-se apostolii, I-au spus toate câte au făcut. Şi, luându-i cu Sine, S-a dus de o parte într-un loc pustiu, aproape de cetatea numită Betsaida.
11. Iar mulţimile, aflând, au mers după El şi El, primindu-le, le vorbea despre împărăţia lui Dumnezeu, iar pe cei care aveau trebuinţă de vindecare îi făcea sănătoşi.
Matei VIII, 23-27
Capitolul VIII
23. Intrând El în corabie, ucenicii Lui L-au urmat.
24. Şi, iată, furtună mare s-a ridicat pe mare, încât corabia se acoperea de valuri; iar El dormea.
25. Şi venind ucenicii la El, L-au deşteptat zicând: Doamne, mântuieşte-ne, că pierim.
26. Iisus le-a zis: De ce vă este frică, puţin credincioşilor? S-a sculat atunci, a certat vânturile şi marea şi s-a făcut linişte deplină.
27. Iar oamenii s-au mirat, zicând: Cine este Acesta că şi vânturile şi marea ascultă de El?
Ioan XV, 17-27
Capitolul XV
17. Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul.
18. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât.
19. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte.
20. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi.
21. Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis.
22. De n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor.
23. Cel ce Mă urăşte pe Mine, urăşte şi pe Tatăl Meu.
24. De nu aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut păcat nu ar avea; dar acum M-au şi văzut şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu.
25. Dar (aceasta), ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea lor: "M-au urât pe nedrept".
26. Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.
27. Şi voi mărturisiţi, pentru că de la început sunteţi cu Mine.
Capitolul XVI
1. Acestea vi le-am spus, ca să nu vă smintiţi.
2. Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu.