duminică, 3 ianuarie 2027
Duminica dinaintea Botezului Domnului
Predica Sf. Ioan Botezătorul; Sf. Prooroc Maleahi; Sf. Mc. Gordie; Sf. Mc. Tit, ep. Tomisului; Descoperirea moaștelor Sf. Mc. Efrem cel Nou
Ap. II Timotei IV, 5-8; Fapte II, 14-21; Ev. Marcu I, 1-8; Matei XXIII, 23-28

glas 6, voscr. 9

Nu se fac nunți
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
P.F. Daniel Pr. Cleopa Pr. Ion Cârciuleanu
Utrenie
Ioan XX, 19-31Capitolul XX19. Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă! 
20. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul. 
21. Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. 
22. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; 
23. Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute. 
24. Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. 
25. Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. 
26. Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă! 
27. Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios. 
28. A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! 
29. Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut! 
30. Deci şi alte multe minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta. 
31. Iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui. 

Apostol
II Timotei IV, 5-8Capitolul IV5. Tu fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de evanghelist, slujba ta fă-o deplin! 
6. Că eu de-acum mă jertfesc şi vremea despărţirii mele s-a apropiat. 
7. Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. 
8. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui.  Fapte II, 14-21Capitolul II14. Şi stând Petru cu cei unsprezece, a ridicat glasul şi le-a vorbit: Bărbaţi iudei, şi toţi care locuiţi în Ierusalim, aceasta să vă fie cunoscută şi luaţi în urechi cuvintele mele; 
15. Că aceştia nu sunt beţi, cum vi se pare vouă, căci este al treilea ceas din zi; 
16. Ci aceasta este ce s-a spus prin proorocul Ioil: 
17. "Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor prooroci şi cei mai tineri ai voştri vor vedea vedenii şi bătrânii voştri vise vor visa. 
18. Încă şi peste slugile Mele şi peste slujnicele Mele voi turna în acele zile, din Duhul Meu şi vor prooroci. 
19. Şi minuni voi face sus în cer şi jos pe pământ semne: sânge, foc şi fumegare de fum. 
20. Soarele se va schimba în întuneric şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, cea mare şi strălucită. 
21. Şi tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui". 

Evanghelie
Marcu I, 1-8Capitolul I1. Botezul lui Iisus Hristos. Ispitirea. Predica. Primii ucenici. Primele vindecări. 

1. Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, 
2. Precum este scris în proorocie (la Maleahi) şi Isaia: "Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta. 
3. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui". 
4. Ioan boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei întru iertarea păcatelor. 
5. Şi ieşeau la el tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el, în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. 
6. Şi Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică. 
7. Şi propovăduia, zicând: Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor. 
8. Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt.  Matei XXIII, 23-28Capitolul XXIII23. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi 
24. Călăuze oarbe care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila! 
25. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că voi curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire şi de lăcomie. 
26. Fariseule orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, ca să fie curată şi cea din afară. 
27. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia. 
28. Aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi drepţi oamenilor, înăuntru însă sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege.