miercuri, 4 noiembrie 2026
Sf. Cuv. Ioanichie cel Mare; Sf. Mc. Nicandru, ep. Mirelor; Sf. Mc. Ermeu, pr.; Sf. Cuv. Gheorghe Mărt. din Drama
Ap. I Tesaloniceni II, 1-8; II Corinteni IX, 6-11; Ev. Luca XI, 9-13; Matei IV, 25; V, 1-13
Post. Nu se fac nunți
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
I Tesaloniceni II, 1-8Capitolul II1. Căci ştiţi voi înşivă, fraţilor, că venirea noastră la voi n-a fost zadarnică. 
2. Ci, după ce am suferit şi am fost, precum ştiţi, ocărâţi în Filipi, am îndrăznit întru Dumnezeul nostru să grăim în faţa voastră, cu multă luptă, Evanghelia lui Dumnezeu. 
3. Pentru că îndemnul nostru nu venea din rătăcire, nici din gânduri necurate, nici din înşelăciune, 
4. Ci, după cum am fost socotiţi vrednici de Dumnezeu ca să ni se încredinţeze Evanghelia, aşa vorbim, nu căutând să plăcem oamenilor, ci lui Dumnezeu care ne încearcă inimile. 
5. Căci niciodată nu ne-am arătat cu cuvinte de linguşire, după cum ştiţi, nici cu ascunse porniri de lăcomie. Dumnezeu îmi este martor. 
6. Nici n-am căutat slavă de la oameni, nici de la voi, nici de la alţii, deşi puteam să fim cu greutate, ca apostoli ai lui Hristos. 
7. Noi însă am fost blânzi în mijlocul vostru, aşa precum o doică îngrijeşte pe fiii săi; 
8. Astfel, iubindu-vă, eram bucuroşi să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, ci chiar şi sufletele noastre pentru că ne-aţi devenit iubiţi.  II Corinteni IX, 6-11Capitolul IX6. Aceasta însă zic: Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va şi secera. 
7. Fiecare să dea cum socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău, sau de silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună. 
8. Şi Dumnezeu poate să înmulţească tot harul la voi, ca, având totdeauna toată îndestularea în toate, să prisosiţi spre tot lucrul bun, 
9. Precum este scris: "Împărţit-a, dat-a săracilor; dreptatea Lui rămâne în veac". 
10. Iar Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine spre mâncare, vă va da şi va înmulţi sămânţa voastră şi va face să crească roadele dreptăţii voastre, 
11. Ca întru toate să vă îmbogăţiţi, spre toată dărnicia care aduce prin noi mulţumire lui Dumnezeu. 

Evanghelie
Luca XI, 9-13Capitolul XI9. Şi Eu zic vouă: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. 
10. Că oricine cere ia; şi cel ce caută găseşte, şi celui ce bate i se va deschide. 
11. Şi care tată dintre voi, dacă îi va cere fiul pâine, oare, îi va da piatră? Sau dacă îi va cere peşte, oare îi va da, în loc de peşte, şarpe? 
12. Sau dacă-i va cere un ou, îi va da scorpie? 
13. Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi fiilor voştri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care îl cer de la El!  Matei IV, 25Capitolul IV25. Şi mulţimi multe mergeau după El, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan.  Capitolul V1. Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte, şi aşezându-se, ucenicii Lui au venit la El. 
2. Şi deschizându-şi gura, îi învăţa zicând: 
3. Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. 
4. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. 
5. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. 
6. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. 
7. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. 
8. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. 
9. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. 
10. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor. 
11. Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. 
12. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi. 
13. Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.