luni, 5 octombrie 2026
†) Sf. Cuv. Daniil și Misail de la M. Turnu; Sf. Mc. Haritina și Mamelta; Soborul Sf. Ier. ai Moscovei; Sf. Evdochim Vatopedinul
Ap. Filipeni I, 1-7; Galateni III, 23-29; IV, 1-5; Ev. Luca IV, 38-44
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
Filipeni I, 1-7Capitolul I1. Pavel şi Timotei, robi ai lui Hristos Iisus, tuturor sfinţilor întru Hristos Iisus, celor ce sunt în Filipi, împreună cu episcopii şi diaconii: 
2. Har vouă şi pace, de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos. 
3. Mulţumesc Dumnezeului meu, ori de câte ori îmi amintesc de voi, 
4. Căci totdeauna, în toate rugăciunile mele, mă rog pentru voi toţi, cu bucurie, 
5. Pentru împărtăşirea voastră întru Evanghelie, din ziua dintâi până acum. 
6. Sunt încredinţat de aceasta, că cel ce a început în voi lucrul cel bun îl va duce la capăt, până în ziua lui Hristos Iisus, 
7. Precum este cu dreptate să gândesc astfel despre voi toţi; căci vă port în inima mea, şi în lanţurile mele, şi în apărarea şi în întărirea Evangheliei, fiindcă voi toţi sunteţi părtaşi la acelaşi har cu mine.  Galateni III, 23-29Capitolul III23. Iar înainte de venirea credinţei, noi eram păziţi sub Lege, fiind închişi pentru credinţa care avea să se descopere. 
24. Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credinţă. 
25. Iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză. 
26. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus. 
27. Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat. 
28. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus. 
29. Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă.  Capitolul IV1. Zic însă: Câtă vreme moştenitorul este copil, nu se deosebeşte cu nimic de rob, deşi este stăpân peste toate; 
2. Ci este sub epitropi şi iconomi, până la vremea rânduită de tatăl său. 
3. Tot aşa şi noi, când eram copii, eram robi înţelesurilor celor slabe ale lumii; 
4. Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu, a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, 
5. Ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea. 

Evanghelie
Luca IV, 38-44Capitolul IV38. Şi sculându-Se din sinagogă, a intrat în casa lui Simon. Iar soacra lui Simon era prinsă de friguri rele şi L-au rugat pentru ea. 
39. Şi El, plecându-Se asupra ei, a certat frigurile şi frigurile au lăsat-o. Iar ea, îndată sculându-se, le slujea; 
40. Dar apunând soarele, toţi câţi aveau bolnavi de felurite boli îi aduceau la El; iar El, punându-Şi mâinile pe fiecare dintre ei, îi făcea sănătoşi. 
41. Din mulţi ieşeau şi demoni, care strigau şi ziceau: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Dar El, certându-i, nu-i lăsa să vorbească acestea, că ştiau că El este Hristosul. 
42. Iar făcându-se ziuă, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu; şi mulţimile Îl căutau şi au venit până la El, şi-L ţineau ca să nu plece de la ei. 
43. Şi El a zis către ei: Trebuie să binevestesc împărăţia lui Dumnezeu şi altor cetăţi, fiindcă pentru aceasta am fost trimis. 
44. Şi propovăduia în sinagogile Galileii.