II Corinteni II, 14-17Capitolul II14. Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea
biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei
Sale!
15. Pentru că suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între
cei ce se mântuiesc şi între cei ce pier;
16. Unora, adică, mireasmă a morţii spre moarte, iar altora mireasmă
a vieţii spre viaţă. Şi pentru acestea, cine e destoinic?
17. Căci nu suntem ca cei mulţi, care strică cuvântul lui Dumnezeu,
ci grăim ca din curăţia inimii, ca de la Dumnezeu înaintea lui Dumnezeu,
în Hristos.
Capitolul III1. Vălul
lui Moise se ridică prin Hristos.
1. Au doară începem iarăşi să spunem cine suntem? Sau nu cumva avem
nevoie - cum au unii - de scrisori de laudă către voi sau de la voi?
2. Scrisoarea noastră sunteţi voi, scrisă în inimile noastre, cunoscută
şi citită de toţi oamenii,
3. Arătându-vă că sunteţi scrisoare a lui Hristos, slujită de noi,
scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu, nu pe table de
piatră, ci pe tablele de carne ale inimii.
II Timotei II, 1-10Capitolul II1. Tu, deci, fiul meu, întăreşte-te în harul care e în Hristos Iisus,
2. Şi cele ce ai auzit de la mine, cu mulţi martori de faţă, acestea
le încredinţează la oameni credincioşi, care vor fi destoinici să înveţe
şi pe alţii.
3. Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos Iisus.
4. Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, ca să fie pe plac
celui care strânge oaste.
5. Iar când se luptă cineva, la jocuri, nu ia cununa, dacă nu s-a luptat
după regulile jocului.
6. Cuvine-se ca plugarul ce se osteneşte să mănânce el mai întâi din
roade.
7. Înţelege cele ce-ţi grăiesc, căci Domnul îţi va da pricepere în
toate.
8. Adu-ţi aminte de Iisus Hristos, Care a înviat din morţi, din neamul
lui David, după Evanghelia mea,
9. Pentru Care sufăr până şi lanţuri ca un făcător de rele, dar cuvântul
lui Dumnezeu nu se leagă.
10. De aceea toate le rabd, pentru cei aleşi, ca şi ei să aibă parte
de mântuirea care este întru Hristos Iisus şi de slava veşnică.
Evrei XII, 11-13Capitolul XII11. Orice mustrare, la început, nu pare că e de bucurie, ci de întristare,
dar mai pe urmă dă celor încercaţi cu ea roada paşnică a dreptăţii.
12. Pentru aceea, "îndreptaţi mâinile cele ostenite şi genunchii cei
slăbănogiţi.
13. Faceţi cărări drepte pentru picioarele voastre", aşa încât cine
este şchiop să nu se abată, ci mai vârtos să se vindece.
25. Luaţi seama să nu vă lepădaţi de Cel care vorbeşte. Căci dacă aceia
n-au scăpat de pedeapsă, nevoind să asculte pe cel ce le grăia pe pământ,
cu atât mai mult noi - îndepărtându-ne de Cel ce ne grăieşte din ceruri
-
26. Al Cărui glas, odinioară, a zguduit pământul, iar acum, vorbind,
a făgăduit: "Încă o dată voi clătina nu numai pământul, ci şi cerul".
27. Iar prin aceea că zice: "Încă o dată" arată schimbarea celor clătinate,
ca a unor lucruri făcute, ca să rămână cele neclintite.
Capitolul VII26. Un astfel de Arhiereu se cuvenea să avem: sfânt, fără de răutate,
fără de pată, osebit de cei păcătoşi, şi fiind mai presus decât cerurile.
Capitolul VIII2. Slujitor Altarului şi Cortului celui adevărat, pe care l-a înfipt
Dumnezeu şi nu omul.
