Apostol
Fapte X, 44-48 Capitolul X 44. Încă pe când Petru vorbea aceste cuvinte, Duhul Sfânt a căzut peste
toţi cei care ascultau cuvântul.
45. Iar credincioşii tăiaţi împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas
uimiţi pentru că darul Duhului Sfânt s-a revărsat şi peste neamuri.
46. Căci îi auzeau pe ei vorbind în limbi şi slăvind pe Dumnezeu. Atunci
a răspuns Petru:
47. Poate, oare, cineva să oprească apa, ca să nu fie botezaţi aceştia
care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?
48. Şi a poruncit ca aceştia să fie botezaţi în numele lui Iisus Hristos.
Atunci l-au rugat pe Petru să rămână la ei câteva zile.
Capitolul XI 1. Apostolii şi fraţii, care erau prin Iudeea, au auzit că şi păgânii
au primit cuvântul lui Dumnezeu.
2. Şi când Petru s-a suit în Ierusalim, credincioşii tăiaţi împrejur
se împotriveau,
3. Zicându-i: Ai intrat la oameni netăiaţi împrejur şi ai mâncat cu
ei.
4. Şi începând, Petru le-a înfăţişat pe rând, zicând:
5. Eu eram în cetatea Iope şi mă rugam; şi am văzut, în extaz, o vedenie:
ceva coborându-se ca o faţă mare de pânză, legată în patru colţuri, lăsându-se
în jos din cer, şi a venit până la mine.
6. Privind spre aceasta, cu luare aminte, am văzut dobitoacele cele
cu patru picioare ale pământului şi fiarele şi târâtoarele şi păsările
cerului.
7. Şi am auzit un glas, care-mi zicea: Sculându-te, Petre, junghie
şi mănâncă.
8. Şi am zis: Nicidecum, Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n-a
intrat vreodată în gura mea.
9. Şi glasul mi-a grăit a doua oară din cer: Cele ce Dumnezeu a curăţit,
tu să nu le numeşti spurcate.
10. Şi aceasta s-a făcut de trei ori şi au fost luate iarăşi toate
în cer.
I Ioan I, 1-7 Capitolul I 1. Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce
am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii,
2. - Şi Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa
de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă -
3. Ce am văzut şi am auzit, vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi împărtăşire
cu noi. Iar împărtăşirea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Iisus Hristos.
4. Şi acestea noi vi le scriem, ca bucuria noastră să fie deplină.
5. Şi aceasta este vestirea pe care am auzit-o de la El şi v-o vestim:
că Dumnezeu este lumină şi nici un întuneric nu este întru El.
6. Dacă zicem că avem împărtăşire cu El şi umblăm în întuneric, minţim
şi nu săvârşim adevărul.
7. Iar dacă umblăm întru lumină, precum El este în lumină, atunci avem
împărtăşire unul cu altul şi sângele lui Iisus, Fiul Lui, ne curăţeşte
pe noi de orice păcat.
Efeseni IV, 7-13 Capitolul IV 7. Iar fiecăruia dintre noi, i s-a dat harul după măsura darului lui
Hristos.
8. Pentru aceea zice: "Suindu-Se la înălţime, a robit robime şi a dat
daruri oamenilor".
9. Iar aceea că "S-a suit" - ce înseamnă decât că S-a pogorât în părţile
cele mai de jos ale pământului?
10. Cel ce S-a pogorât, Acela este Care S-a suit mai presus de toate
cerurile, ca pe toate să le umple.
11. Şi el a dat pe unii apostoli, pe alţii prooroci, pe alţii evanghelişti,
pe alţii păstori şi învăţători,
12. Spre desăvârşirea sfinţilor, la lucrul slujirii, la zidirea trupului
lui Hristos,
13. Până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului
lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii
lui Hristos.