vineri, 13 ianuarie 2023
† Sf. Mc. Ermil și Stratonic; Sf. Ier. Iacob, ep. de Nisibe; Sf. Cuv. Maxim Kavsokalivitul; Sf. Ilarie de Poitiers
Ap. Evrei VII, 18-25; II Timotei I, 1-2; 8-18; Ev. Luca XXI, 37-38; XXII, 1-8; Luca XX, 1-8
Post. Nu se fac nunți
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
Evrei VII, 18-25Capitolul VII18. Astfel, porunca dată întâi se desfiinţează, pentru neputinţa şi nefolosul ei; 
19. Căci Legea n-a desăvârşit nimic, iar în locul ei îşi face cale o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu. 
20. Ci încă a fost la mijloc şi un jurământ, căci pe când aceia s-au făcut preoţi fără de jurământ, 
21. El S-a făcut cu jurământul Celui ce I-a grăit: "Juratu-S-a Domnul şi nu Se va căi: Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec". 
22. Cu aceasta, Iisus S-a făcut chezaşul unui mai bun testament. 
23. Apoi acolo s-a ridicat un şir de preoţi, fiindcă moartea îi împiedica să dăinuiască. 
24. Aici însă, Iisus, prin aceea că rămâne în veac, are o preoţie netrecătoare (veşnică). 
25. Pentru aceasta, şi poate să mântuiască desăvârşit pe cei ce se apropie prin El de Dumnezeu, căci pururea e viu ca să mijlocească pentru ei.  II Timotei I, 1-2Capitolul I1. Pavel, apostolul lui Hristos Iisus, prin voia lui Dumnezeu, după făgăduinţa vieţii care este în Hristos Iisus, 
2. Lui Timotei, iubitului fiu: Har, milă, pace de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Hristos Iisus, Domnul nostru! 
8. Deci, nu te ruşina de a mărturisi pe Domnul nostru, nici de mine, cel pus în lanţuri pentru El, ci pătimeşte împreună cu mine pentru Evanghelie după puterea de la Dumnezeu. 
9. El ne-a mântuit şi ne-a chemat cu chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după a Sa hotărâre şi după harul ce ne-a fost dat în Hristos Iisus, mai înainte de începutul veacurilor, 
10. Iar acum s-a dat pe faţă prin arătarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi nemurirea, prin Evanghelie. 
11. Spre aceasta am fost pus eu propovăduitor şi apostol şi învăţător al neamurilor. 
12. Din această pricină şi sufăr toate acestea, dar nu mă ruşinez, că ştiu în cine am crezut şi sunt încredinţat că puternic este să păzească comoara ce mi-a încredinţat, până în ziua aceea. 
13. Ţine dreptarul cuvintelor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine, cu credinţa şi cu iubirea ce este în Hristos Iisus. 
14. Comoara cea bună ce ţi s-a încredinţat, păzeşte-o cu ajutorul Sfântului Duh, Care sălăşluieşte întru noi. 
15. Tu ştii că toţi cei din Asia s-au lepădat de mine, între care Fighel şi Ermoghen. 
16. Domnul să aibă milă de casa lui Onisifor, căci de multe ori m-a însufleţit şi de lanţurile mele nu s-a ruşinat, 
17. Ci venind în Roma, cu multă osârdie m-a căutat şi m-a găsit. 
18. Să-i dea Domnul ca, în ziua aceea, el să afle milă de la Domnul. Şi cât de mult mi-a slujit el în Efes, tu ştii prea bine. 

Evanghelie
Luca XXI, 37-38Capitolul XXI37. Şi ziua era în templu şi învăţa, iar noaptea, ieşind, o petrecea pe muntele ce se cheamă al Măslinilor. 
38. Şi tot poporul venea dis-de-dimineaţă la El în templu, ca să-L asculte.  Capitolul XXII1. Şi se apropia sărbătoarea Azimelor, care se chema Paşti. 
2. Şi arhiereii şi cărturarii căutau cum să-L omoare; căci se temeau de popor. 
3. Şi a intrat satana în Iuda, cel numit Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece. 
4. Şi, ducându-se, el a vorbit cu arhiereii şi cu căpeteniile oastei, cum să-L dea în mâinile lor. 
5. Şi ei s-au bucurat şi s-au învoit să-i dea bani. 
6. Şi el a primit şi căuta prilej să-L dea lor, fără ştirea mulţimii. 
7. Şi a sosit ziua Azimelor, în care trebuia să se jertfească Paştile. 
8. Şi a trimis pe Petru şi pe Ioan, zicând: Mergeţi şi ne pregătiţi Paştile, ca să mâncăm.  Capitolul XX1. Şi într-una din zile, pe când Iisus învăţa poporul în templu şi binevestea, au venit arhiereii şi cărturarii, împreună cu bătrânii, 
2. Şi, vorbind, au zis către El: Spune nouă, cu ce putere faci acestea, sau cine este Cel ce Ţi-a dat această putere? 
3. Iar El, răspunzând, a zis către ei: Vă voi întreba şi Eu pe voi un cuvânt, şi spuneţi-Mi: 
4. Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni? 
5. Şi ei cugetau în sinea lor, zicând: Dacă vom spune: Din cer, va zice: Pentru ce n-aţi crezut în el? 
6. Iar dacă vom zice: De la oameni, tot poporul ne va ucide cu pietre, căci este încredinţat că Ioan a fost prooroc. 
7. Şi au răspuns că nu ştiu de unde. 
8. Şi Iisus le-a zis: Nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea.