marți, 5 iulie 2022
† Sf. Cuv. Atanasie Atonitul, împreună cu cei șase Cuv. ucenici ai lui; Sf. Cuv. Lampadie; Sf. Cuv. Mc. Ciprian
Ap. Romani X, 11-21; XI, 1-2; Evrei XIII, 17-21; Ev. Matei XI, 16-20; Luca VI, 17-23
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
Romani X, 11-21Capitolul X11. Căci zice Scriptura: "Tot cel ce crede în El nu se va ruşina". 
12. Căci nu este deosebire între iudeu şi elin, pentru că Acelaşi este Domnul tuturor, Care îmbogăţeşte pe toţi cei ce-L cheamă pe El. 
13. Căci: "Oricine va chema numele Domnului se va mântui". 
14. Dar cum vor chema numele Aceluia în Care încă n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela de Care n-au auzit? Şi cum vor auzi, fără propovăduitor? 
15. Şi cum vor propovădui, de nu vor fi trimişi? Precum este scris: "Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc cele bune!" 
16. Dar nu toţi s-au supus Evangheliei, căci Isaia zice: "Doamne, cine a crezut celor auzite de la noi?" 
17. Prin urmare, credinţa este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos. 
18. Dar întreb: Oare n-au auzit? Dimpotrivă: "În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor". 
19. Dar zic: Nu cumva Israel n-a înţeles? Moise spune cel dintâi: "Voi întărâta râvna voastră prin cel ce nu este poporul (Meu) şi voi aţâţa mânia voastră cu un popor nepriceput". 
20. Isaia îndrăzneşte şi zice: "Am fost aflat de cei ce nu Mă căutau şi M-am făcut arătat celor ce nu întrebau de Mine". 
21. Dar către Israel zice: "Toată ziua întins-am mâinile Mele către un popor neascultător şi împotrivă grăitor".  Capitolul XI1. Întreb deci: Oare lepădat-a Dumnezeu pe poporul Său? Nicidecum! Căci şi eu sunt israelit, din urmaşii lui Avraam, din seminţia lui Veniamin. 
2. Nu a lepădat Dumnezeu pe poporul Său, pe care mai înainte l-a cunoscut. Nu ştiţi, oare, ce zice Scriptura despre Ilie? Cum se roagă el împotriva lui Israel, zicând:  Evrei XIII, 17-21Capitolul XIII17. Ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă aceasta cu bucurie şi nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos. 
18. Rugaţi-vă pentru noi; căci suntem încredinţaţi că avem un cuget bun, dorind ca întru toate cu cinste să trăim. 
19. Şi mai mult vă rog să faceţi aceasta, ca să vă fiu dat înapoi mai curând. 
20. Iar Dumnezeul păcii, Cel ce, prin sângele unui testament veşnic, a sculat din morţi pe Păstorul cel mare al oilor, pe Domnul nostru Iisus, 
21. Să vă întărească în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui, şi să lucreze în noi ceea ce este bine plăcut în faţa Lui, prin Iisus Hristos, Căruia fie slava în vecii vecilor. Amin! 

Evanghelie
Matei XI, 16-20Capitolul XI16. Dar cu cine voi asemăna neamul acesta? Este asemenea copiilor care şed în pieţe şi strigă către alţii, 
17. Zicând: V-am cântat din fluier şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale şi nu v-aţi tânguit. 
18. Căci a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, şi spun: Are demon. 
19. A venit Fiul Omului, mâncând şi bând şi spun: Iată om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor. Dar înţelepciunea s-a dovedit dreaptă din faptele ei. 
20. Atunci a început Iisus să mustre cetăţile în care se făcuseră cele mai multe minuni ale Sale, căci nu s-au pocăit.  Luca VI, 17-23Capitolul VI17. Şi coborând împreună cu ei, a stat în loc şes, El şi mulţime multă de ucenici ai Săi şi mulţime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe ţărmul Tirului şi al Sidonului, care veniseră ca să-L asculte şi să se vindece de bolile lor. 
18. Şi cei chinuiţi de duhuri necurate se vindecau. 
19. Şi toată mulţimea căuta să se atingă de El că putere ieşea din El şi-i vindeca pe toţi. 
20. Şi El, ridicându-Şi ochii spre ucenicii Săi, zicea: Fericiţi voi cei săraci, că a voastră este împărăţia lui Dumnezeu. 
21. Fericiţi voi care flămânziţi acum, că vă veţi sătura. Fericiţi cei ce plângeţi acum, că veţi râde. 
22. Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului. 
23. Bucuraţi-vă în ziua aceea şi vă veseliţi, că, iată, plata voastră multă este în cer; pentru că tot aşa făceau proorocilor părinţii lor.