marți, 2 februarie 2021
(†) Întâmpinarea Domnului (Stratenia)
Sf. Mc. Agatodor, Iordan și Gavriil
Ap. Galateni V, 11-21; Evrei VII, 7-17; Ev. Marcu VII, 5-16; Luca II, 22-40
Nu se fac nunți
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
P.F. Daniel Pr. Ion Cârciuleanu
Utrenie
Luca II, 25-32Capitolul II25. Şi iată era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; şi omul acesta era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era asupra lui. 
26. Şi lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. 
27. Şi din îndemnul Duhului a venit la templu; şi când părinţii au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii, 
28. El L-a primit în braţele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis: 
29. Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, 
30. Că ochii mei văzură mântuirea Ta, 
31. Pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, 
32. Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel. 

Apostol
Galateni V, 11-21Capitolul V11. Dar eu, fraţilor, dacă propovăduiesc încă tăierea împrejur, pentru ce mai sunt prigonit? Deci, sminteala crucii a încetat! 
12. O, de s-ar tăia de tot cei ce vă răzvrătesc pe voi! 
13. Căci voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate; numai să nu folosiţi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiţi unul altuia prin iubire. 
14. Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi. 
15. Iar dacă vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, vedeţi să nu vă nimiciţi voi între voi. 
16. Zic dar: În Duhul să umblaţi şi să nu împliniţi pofta trupului. 
17. Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi. 
18. Iar de vă purtaţi în Duhul nu sunteţi sub Lege. 
19. Iar faptele trupului sunt cunoscute, şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare, 
20. Închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri, 
21. Pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am şi spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.  Evrei VII, 7-17Capitolul VII7. Fără de nici o îndoială, cel mai mic ia binecuvântare de la cel mai mare. 
8. Şi aici iau zeciuială nişte oameni muritori, pe când dincolo, unul care e dovedit că este viu. 
9. Şi ca să spun aşa, prin Avraam, a dat zeciuială şi Levi, cel ce lua zeciuială, 
10. Fiindcă el era încă în coapsele lui Avraam, când l-a întâmpinat Melchisedec. 
11. Dacă deci desăvârşirea ar fi fost prin preoţia Leviţilor (căci legea s-a dat poporului pe temeiul preoţiei lor), ce nevoie mai era să se ridice un alt preot după rânduiala lui Melchisedec, şi să nu se zică după rânduiala lui Aaron? 
12. Iar dacă preoţia s-a schimbat urmează numaidecât şi schimbarea Legii. 
13. Căci Acela, despre Care se spun acestea, îşi ia obârşia dintr-o altă seminţie, de unde nimeni n-a slujit altarului, 
14. Ştiut fiind că Domnul nostru a răsărit din Iuda, iar despre seminţia acestora, cu privire la preoţi, Moise n-a vorbit nimic. 
15. Apoi este lucru şi mai lămurit că, dacă se ridică un alt preot după asemănarea lui Melchisedec, 
16. El s-a făcut nu după legea unei porunci trupeşti, ci cu puterea unei vieţi nepieritoare, 
17. Căci se mărturiseşte: "Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec". 

Evanghelie
Marcu VII, 5-16Capitolul VII5. Şi L-au întrebat pe El fariseii şi cărturarii: Pentru ce nu umblă ucenicii Tăi după datina bătrânilor, ci mănâncă cu mâinile nespălate? 
6. Iar El le-a zis: Bine a proorocit Isaia despre voi, făţarnicilor, precum este scris: "Acest popor Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine". 
7. Dar în zadar Mă cinstesc, învăţând învăţături care sunt porunci omeneşti. 
8. Căci lăsând porunca lui Dumnezeu, ţineţi datina oamenilor: spălarea urcioarelor şi a paharelor şi altele ca acestea multe, pe care le faceţi. 
9. Şi le zicea lor: Bine, aţi lepădat porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră! 
10. Căci Moise a zis: "Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta", şi "cel ce va grăi de rău pe tatăl său, sau pe mama sa, cu moarte să se sfârşească". 
11. Voi însă ziceţi: Dacă un om va spune tatălui sau mamei: Corban! adică: Cu ce te-aş fi putut ajuta este dăruit lui Dumnezeu, 
12. Nu-l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl său sau pentru mama sa. 
13. Şi astfel desfiinţaţi cuvântul lui Dumnezeu cu datina voastră pe care singuri aţi dat-o. Şi faceţi multe asemănătoare cu acestea. 
14. Şi chemând iarăşi mulţimea la El, le zicea: Ascultaţi-Mă toţi şi înţelegeţi: 
15. Nu este nimic din afară de om care, intrând în el, să poată să-l spurce. Dar cele ce ies din om, acelea sunt care îl spurcă. 
16. De are cineva urechi de auzit să audă.  Luca II, 22-40Capitolul II22. Şi când s-au împlinit zilele curăţirii lor, după legea lui Moise, L-au adus pe Prunc la Ierusalim, ca să-L pună înaintea Domnului. 
23. Precum este scris în Legea Domnului, că orice întâi-născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului. 
24. Şi să dea jertfă, precum s-a zis în Legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel. 
25. Şi iată era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; şi omul acesta era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era asupra lui. 
26. Şi lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. 
27. Şi din îndemnul Duhului a venit la templu; şi când părinţii au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii, 
28. El L-a primit în braţele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis: 
29. Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, 
30. Că ochii mei văzură mântuirea Ta, 
31. Pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, 
32. Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel. 
33. Iar Iosif şi mama Lui se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc. 
34. Şi i-a binecuvântat Simeon şi a zis către Maria, mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. 
35. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi. 
36. Şi era şi Ana proorociţa, fiica lui Fanuel, din seminţia lui Aşer, ajunsă la adânci bătrâneţe şi care trăise cu bărbatul ei şapte ani de la fecioria sa. 
37. Şi ea era văduvă, în vârstă de optzeci şi patru de ani, şi nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni. 
38. Şi venind ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim. 
39. După ce au săvârşit toate, s-au întors în Galileea, în cetatea lor Nazaret. 
40. Iar Copilul creştea şi Se întărea cu duhul, umplându-Se de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui.