luni, 22 decembrie 2025
†) Sf. Ier. Petru Movilă, mitr. Kievului; Sf. M. Mc. Anastasia Fecioara, izbăvitoarea de otravă; Sf. Mc. Hrisogon și Teodota Romana
Ap. Evrei III, 5-11; 17-19; Galateni III, 23-29; IV, 1-5; Ev. Luca XX, 27-44
Post. Nu se fac nunți
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
Evrei III, 5-11Capitolul III5. Moise a fost credincios în toată casa Domnului, ca o slugă, spre mărturia celor ce erau să fie descoperite în viitor, 
6. Iar Hristos a fost credincios ca Fiu peste casa Sa. Şi casa Lui suntem noi, numai dacă ţinem până la sfârşit cu neclintire, îndrăzneala mărturisirii şi lauda nădejdii noastre. 
7. De aceea, precum zice Duhul Sfânt: "Dacă veţi auzi astăzi glasul Lui, 
8. Nu vă învârtoşaţi inimile voastre, ca la răzvrătire în ziua ispitirii din pustie, 
9. Unde M-au ispitit părinţii voştri, M-au încercat, şi au văzut faptele Mele, timp de patruzeci de ani. 
10. De aceea M-am mâniat pe neamul acesta şi am zis: Pururea ei rătăcesc cu inima şi căile Mele nu le-au cunoscut, 
11. Că M-am jurat în mânia Mea: "Nu vor intra întru odihna Mea!". 
17. Şi împotriva cui a ţinut mâine timp de patruzeci de ani? Au nu împotriva celor ce au păcătuit, ale căror oase au căzut în pustie? 
18. Şi cui S-a jurat că nu vor intra întru odihna Sa, decât numai celor ce au fost neascultători? 
19. Vedem dar că n-au putut să intre, din pricina necredinţei lor.  Galateni III, 23-29Capitolul III23. Iar înainte de venirea credinţei, noi eram păziţi sub Lege, fiind închişi pentru credinţa care avea să se descopere. 
24. Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credinţă. 
25. Iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză. 
26. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus. 
27. Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat. 
28. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus. 
29. Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă.  Capitolul IV1. Zic însă: Câtă vreme moştenitorul este copil, nu se deosebeşte cu nimic de rob, deşi este stăpân peste toate; 
2. Ci este sub epitropi şi iconomi, până la vremea rânduită de tatăl său. 
3. Tot aşa şi noi, când eram copii, eram robi înţelesurilor celor slabe ale lumii; 
4. Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu, a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, 
5. Ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea. 

Evanghelie
Luca XX, 27-44Capitolul XX27. Şi apropiindu-se unii dintre saducheii care zic că nu este înviere, L-au întrebat: 
28. Zicând: Învăţătorule, Moise a scris pentru noi: Dacă moare fratele cuiva, având femeie, şi el n-a avut copii, să ia fratele lui pe femeie şi să ridice urmaş fratelui său. 
29. Erau deci şapte fraţi. Şi cel dintâi, luându-şi femeie, a murit fără de copii. 
30. Şi a luat-o al doilea, şi a murit şi el fără copii. 
31. A luat-o şi al treilea; şi tot aşa toţi şapte n-au lăsat copii şi au murit. 
32. La urmă a murit şi femeia. 
33. Deci femeia, la înviere, a căruia dintre ei va fi soţie, căci toţi şapte au avut-o de soţie? 
34. Şi le-a zis lor Iisus: Fiii veacului acestuia se însoară şi se mărită; 
35. Iar cei ce se vor învrednici să dobândească veacul acela şi învierea cea din morţi, nici nu se însoară, nici nu se mărită. 
36. Căci nici să moară nu mai pot, căci sunt la fel cu îngerii şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. 
37. Iar că morţii înviază a arătat chiar Moise la rug, când numeşte Domn pe Dumnezeul lui Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacov. 
38. Dumnezeu deci nu este Dumnezeu al morţilor, ci al viilor, căci toţi trăiesc în El. 
39. Iar unii dintre cărturari, răspunzând, au zis: Învăţătorule, bine ai zis. 
40. Şi nu mai cutezau să-L întrebe nimic. 
41. Iar El i-a întrebat: Cum se zice, dar, că Hristos este Fiul lui David? 
42. Căci însuşi David spune în Cartea Psalmilor: "Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea, 
43. Până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale". 
44. Deci David Îl numeşte Domn; şi cum este fiu al lui?