<< Duminica precedentă
< Ziua precedentă
Duminica următoare >>
Ziua următoare >
marți, 16 decembrie 2025
Sf. Prooroc Agheu; Sf. Teofana, împ.; Sf. Mc. Marin
Ap. II Timotei III, 16-17; IV, 1-4; II Corinteni III, 4-11; Ev. Luca XIX, 45-48
Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
II Timotei III, 16-17
Capitolul III
16. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate,
17. Astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice lucru bun.
Capitolul IV
1. Eu te îndemn deci stăruitor în faţa lui Dumnezeu şi a lui Hristos Iisus, Care va să judece viii şi morţii, la arătarea Lui şi în împărăţia Lui;
2. Propovăduieşte cuvântul, stăruieşte cu timp şi fără de timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare şi învăţătura.
3. Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci - dornici să-şi desfăteze auzul - îşi vor grămădi învăţători după poftele lor,
4. Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme.
II Corinteni III, 4-11
Capitolul III
4. Şi o astfel de încredere avem în Hristos faţă de Dumnezeu;
5. Nu că de la noi înşine suntem destoinici să cugetăm ceva ca de la noi înşine, ci destoinicia noastră este de la Dumnezeu,
6. Cel ce ne-a învrednicit să fim slujitori ai Noului Testament, nu ai literei, ci ai duhului; pentru că litera ucide, iar duhul face viu.
7. Iar dacă slujirea cea spre moarte, săpată în litere, pe piatră, s-a făcut întru slavă, încât fiii lui Israel nu puteau să-şi aţintească ochii la faţa lui Moise, din pricina slavei celei trecătoare a feţei lui,
8. Cum să nu fie mai mult întru slavă slujirea Duhului?
9. Căci de a avut parte de slavă slujirea care aduce osânda, cu mult mai mult prisoseşte în slavă slujirea dreptăţii.
10. Şi nici măcar nu este slăvit ceea ce era slăvit în această privinţă, faţă de slava cea covârşitoare.
11. Căci dacă ce este trecător s-a săvârşit prin slavă, cu atât mai mult ce e netrecător va fi în slavă.
Evanghelie
Luca XIX, 45-48
Capitolul XIX
45. Şi intrând în templu, a început să scoată pe cei ce vindeau şi cumpărau în el.
46. Zicându-le: Scris este: "Şi va fi casa Mea casă de rugăciune"; dar voi aţi făcut din ea peşteră de tâlhari.
47. Şi era în fiecare zi în templu şi învăţa. Dar arhiereii şi cărturarii şi fruntaşii poporului căutau să-L piardă.
48. Şi nu găseau ce să-I facă, căci tot poporul se ţinea după El, ascultându-L.