vineri, 19 septembrie 2025
Sf. Mc. Trofim, Savatie și Dorimedont
Ap. Galateni IV, 8-21; Evrei XII, 1-10; Ev. Marcu VI, 43-53
Post. Nu se fac nunți
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
Galateni IV, 8-21Capitolul IV8. Dar atunci necunoscând pe Dumnezeu, slujeaţi celor ce din fire nu sunt dumnezei; 
9. Acum însă, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai degrabă după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă întoarceţi iarăşi la înţelesurile cele slabe şi sărace, cărora iarăşi voiţi să le slujiţi ca înainte? 
10. Ţineţi zile şi luni şi timpuri şi ani? 
11. Mă tem de voi, să nu mă fi ostenit la voi, în zadar. 
12. Fiţi, vă rog, fraţilor, precum sunt eu, că şi eu am fost precum sunteţi voi. Nu mi-aţi făcut nici un rău; 
13. Dar ştiţi că din cauza unei slăbiciuni a trupului, am binevestit vouă mai întâi, 
14. Şi voi nu aţi dispreţuit încercarea mea, ce era în trupul meu, nici nu v-aţi scârbit, ci m-aţi primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe Hristos Iisus. 
15. Unde este deci fericirea voastră? Căci vă mărturisesc că, de ar fi fost cu putinţă, v-aţi fi scos ochii voştri şi mi i-aţi fi dat mie. 
16. Am ajuns deci vrăjmaşul vostru spunându-vă adevărul? 
17. Aceia vă râvnesc, dar nu cu gând bun; ci vor să vă despartă (de mine), ca să-i iubiţi pe ei. 
18. Dar e bine să râvniţi totdeauna binele, şi nu numai atunci când eu sunt de faţă la voi. 
19. O, copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii, până ce Hristos va lua chip în voi! 
20. Aş vrea acum să mă găsesc la voi şi glasul să mi-l schimb, căci nu ştiu ce să cred despre voi! 
21. Spuneţi-mi voi, care vreţi să fiţi sub Lege, nu auziţi Legea?  Evrei XII, 1-10Capitolul XII1. De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte. 
2. Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu. 
3. Luaţi aminte, dar, la Cel ce a răbdat de la păcătoşi, asupra Sa, o atât de mare împotrivire, ca să nu vă lăsaţi osteniţi, slăbind în sufletele voastre. 
4. În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la sânge. 
5. Şi aţi uitat îndemnul care vă grăieşte ca unor fii: "Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului, nici nu te descuraja, când eşti mustrat de El. 
6. Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte". 
7. Răbdaţi spre înţelepţire, Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte? 
8. Iar dacă sunteţi fără de certare, de care toţi au parte, atunci sunteţi fii nelegitimi şi nu fii adevăraţi. 
9. Apoi dacă am avut pe părinţii noştri după trup, care să ne certe, şi ne sfiam de ei, oare nu ne vom supune cu atât mai vârtos Tatălui duhurilor, ca să avem viaţă? 
10. Pentru că ei, precum găseau cu cale, ne pedepseau pentru puţine zile, iar Acesta, spre folosul nostru, ca să ne împărtăşim de sfinţenia Lui. 

Evanghelie
Marcu VI, 43-53Capitolul VI43. Şi au luat douăsprezece coşuri pline cu fărâmituri şi cu ce-a rămas din peşti. 
44. Iar cei ce au mâncat pâinile erau cinci mii de bărbaţi. 
45. Şi îndată a silit pe ucenicii Lui să intre în corabie şi să meargă înaintea Lui, de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va slobozi mulţimea. 
46. Iar după ce i-a slobozit, S-a dus în munte ca să Se roage. 
47. Şi făcându-se seară, era corabia în mijlocul mării, iar El singur pe ţărm. 
48. Şi i-a văzut cum se chinuiau vâslind, căci vântul le era împotrivă. Şi către a patra strajă a nopţii a venit la ei umblând pe mare şi voia să treacă pe lângă ei. 
49. Iar lor, văzându-L umblând pe mare, li s-a părut că este nălucă şi au strigat. 
50. Căci toţi L-au văzut şi s-au tulburat. Dar îndată El a vorbit cu ei şi le-a zis: Îndrăzniţi! Eu sunt; nu vă temeţi! 
51. Şi s-a suit la ei în corabie şi s-a potolit vântul. Şi erau peste măsură de uimiţi în sinea lor; 
52. Căci nu pricepuseră nimic de la minunea pâinilor, deoarece inima lor era învârtoşată. 
53. Şi trecând marea, au venit în ţinutul Ghenizaretului şi au tras la ţărm.