joi, 17 iulie 2025
Sf. M. Mc. Marina; Sf. Ier. Eufrasie, ep. Ionopolei; Sf. Țari Mc. Romanov: Nicolae și Alexandra cu fiii lor Olga, Tatiana, Maria, Anastasia și Alexei
Ap. I Corinteni III, 18-23; Galateni III, 23-29; IV, 1-5; Ev. Matei XIII, 36-43; Marcu V, 24-34
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
I Corinteni III, 18-23Capitolul III18. Nimeni să nu se amăgească. Dacă i se pare cuiva, între voi, că este înţelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înţelept. 
19. Căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu, pentru că scris este: "El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor". 
20. Şi iarăşi: "Domnul cunoaşte gândurile înţelepţilor, că sunt deşarte". 
21. Aşa că nimeni să nu se laude cu oameni. Căci toate sunt ale voastre: 
22. Fie Pavel, fie Apollo, fie Chefa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie cele de faţă, fie cele viitoare, toate sunt ale voastre. 
23. Iar voi sunteţi ai lui Hristos, iar Hristos al lui Dumnezeu.  Galateni III, 23-29Capitolul III23. Iar înainte de venirea credinţei, noi eram păziţi sub Lege, fiind închişi pentru credinţa care avea să se descopere. 
24. Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credinţă. 
25. Iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză. 
26. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus. 
27. Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat. 
28. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus. 
29. Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă.  Capitolul IV1. Zic însă: Câtă vreme moştenitorul este copil, nu se deosebeşte cu nimic de rob, deşi este stăpân peste toate; 
2. Ci este sub epitropi şi iconomi, până la vremea rânduită de tatăl său. 
3. Tot aşa şi noi, când eram copii, eram robi înţelesurilor celor slabe ale lumii; 
4. Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu, a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, 
5. Ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea. 

Evanghelie
Matei XIII, 36-43Capitolul XIII36. După aceea, lăsând mulţimile, a venit în casă, iar ucenicii Lui s-au apropiat de El, zicând: Lămureşte-ne nouă pilda cu neghina din ţarină. 
37. El, răspunzând, le-a zis: Cel ce seamănă sămânţa cea bună este Fiul Omului. 
38. Ţarina este lumea; sămânţa cea bună sunt fiii împărăţiei; iar neghina sunt fiii celui rău. 
39. Duşmanul care a semănat-o este diavolul; secerişul este sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii. 
40. Şi, după cum se alege neghina şi se arde în foc, aşa va fi la sfârşitul veacului. 
41. Trimite-va Fiul Omului pe îngerii Săi, vor culege din împărăţia Lui toate smintelile şi pe cei ce fac fărădelegea, 
42. Şi-i vor arunca pe ei în cuptorul cu foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. 
43. Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor. Cel ce are urechi de auzit să audă.  Marcu V, 24-34Capitolul V24. Şi a mers cu el. Şi mulţime multă îl urma pe Iisus Şi Îl îmbulzea. 
25. Şi era o femeie care avea, de doisprezece ani, curgere de sânge. 
26. Şi multe îndurase de la mulţi doctori, cheltuindu-şi toate ale sale, dar nefolosind nimic, ci mai mult mergând înspre mai rău. 
27. Auzind ea cele despre Iisus, a venit în mulţime şi pe la spate s-a atins de haina Lui. 
28. Căci îşi zicea: De mă voi atinge măcar de haina Lui, mă voi vindeca! 
29. Şi îndată izvorul sângelui ei a încetat şi ea a simţit în trup că s-a vindecat de boală. 
30. Şi îndată, cunoscând Iisus în Sine puterea ieşită din El, întorcându-Se către mulţime, a întrebat: Cine s-a atins de Mine? 
31. Şi I-au zis ucenicii Lui: Vezi mulţimea îmbulzindu-Te şi zici: Cine s-a atins de Mine? 
32. Şi Se uita împrejur să vadă pe aceea care făcuse aceasta. 
33. Iar femeia, înfricoşându-se şi tremurând, ştiind ce i se făcuse, a venit şi a căzut înaintea Lui şi I-a mărturisit tot adevărul; 
34. Iar El i-a zis: Fiică, credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace şi fii sănătoasă de boala ta!