vineri, 23 mai 2025
Sf. Ier. Mihail Mărt., ep. Sinadei; Sf. Mironosiță Maria lui Cleopa; Soborul Sf. din Rostov și Yaroslav
Ap. Fapte XV, 5-12; II Corinteni IV, 6-15; Ev. Ioan X, 17-28
Dezlegare la pește. Nu se fac nunți
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
Fapte XV, 5-12Capitolul XV5. Dar unii din eresul fariseilor, care trecuseră la credinţă, s-au ridicat zicând că trebuie să-i taie împrejur şi să le poruncească a păzi Legea lui Moise. 
6. Şi apostolii şi preoţii s-au adunat ca să cerceteze despre acest cuvânt. 
7. Şi făcându-se multă vorbire, s-a sculat Petru şi le-a zis: Bărbaţi fraţi, voi ştiţi că, din primele zile, Dumnezeu m-a ales între voi, ca prin gura mea neamurile să audă cuvântul Evangheliei şi să creadă. 
8. Şi Dumnezeu, Cel ce cunoaşte inimile, le-a mărturisit, dându-le Duhul Sfânt, ca şi nouă. 
9. Şi nimic n-a deosebit între noi şi ei, curăţind inimile lor prin credinţă. 
10. Acum deci, de ce ispitiţi pe Dumnezeu şi vreţi să puneţi pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi n-am putut să-l purtăm? 
11. Ci prin harul Domnului nostru Iisus Hristos, credem că ne vom mântui în acelaşi chip ca şi aceia. 
12. Şi a tăcut toată mulţimea şi asculta pe Barnaba şi pe Pavel, care istoriseau câte semne şi minuni a făcut Dumnezeu prin ei între neamuri.  II Corinteni IV, 6-15Capitolul IV6. Fiindcă Dumnezeu, Care a zis: "Strălucească, din întuneric, lumina" - El a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoştinţa slavei lui Dumnezeu, pe faţa lui Hristos. 
7. Şi avem comoara aceasta în vase de lut, ca să se învedereze că puterea covârşitoare este a lui Dumnezeu şi nu de la noi, 
8. În toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi; 
9. Prigoniţi fiind, dar nu părăsiţi; doborâţi, dar nu nimiciţi; 
10. Purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru. 
11. Căci pururea noi cei vii suntem daţi spre moarte pentru Iisus, ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru cel muritor. 
12. Astfel că în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa. 
13. Dar având acelaşi duh al credinţei, - după cum este scris: "Crezut-am, pentru aceea am şi grăit", - şi noi credem: pentru aceea şi grăim, 
14. Ştiind că Cel ce a înviat pe Domnul Iisus ne va învia şi pe noi cu Iisus şi ne va înfăţişa împreună cu voi. 
15. Căci toate sunt pentru voi, pentru ca, înmulţindu-se harul să prisosească prin mai mulţi mulţumirea, spre slava lui Dumnezeu. 

Evanghelie
Ioan X, 17-28Capitolul X17. Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, fiindcă Eu Îmi pun sufletul, ca iarăşi să-l iau. 
18. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l pun şi putere am iarăşi ca să-l iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu. 
19. Iarăşi s-a făcut dezbinare între iudei, pentru cuvintele acestea. 
20. Şi mulţi dintre ei ziceau: Are demon şi este nebun. De ce să-L ascultaţi? 
21. Alţii ziceau: Cuvintele acestea nu sunt ale unui demonizat. Cum poate un demon să deschidă ochii orbilor? 
22. Şi era atunci la Ierusalim sărbătoarea înnoirii templului şi era iarnă. 
23. Iar Iisus umbla prin templu, în pridvorul lui Solomon. 
24. Deci L-au împresurat iudeii şi Îi ziceau: Până când ne scoţi sufletul? Dacă Tu eşti Hristosul, spune-o nouă pe faţă. 
25. Iisus le-a răspuns: V-am spus şi nu credeţi. Lucrările pe care le fac în numele Tatălui Meu, acestea mărturisesc despre Mine. 
26. Dar voi nu credeţi, pentru că nu sunteţi dintre oile Mele. 
27. Oile Mele ascultă de glasul Meu şi Eu le cunosc pe ele, şi ele vin după Mine. 
28. Şi Eu le dau viaţă veşnică şi nu vor pieri în veac, şi din mâna Mea nimeni nu le va răpi.