vineri, 3 ianuarie 2025
Sf. Prooroc Maleahi; Sf. Mc. Gordie; Sf. Mc. Tit, ep. Tomisului; Descoperirea moaștelor Sf. Mc. Efrem cel Nou
Ap. Evrei XI, 8-16; Fapte II, 14-21; Ev. Marcu IX, 33-41; Matei XXIII, 23-28
Harți. Nu se fac nunți
Ceasurile
Apostol
Evrei XI, 8-16Capitolul XI8. Prin credinţă, Avraam, când a fost chemat, a ascultat şi a ieşit la locul pe care era să-l ia spre moştenire şi a ieşit neştiind încotro merge. 
9. Prin credinţă, a locuit vremelnic în pământul făgăduinţei, ca într-un pământ străin, locuind în corturi cu Isaac şi cu Iacov, cei dimpreună moştenitori ai aceleiaşi făgăduinţe; 
10. Căci aştepta cetatea cu temelii puternice, al cărei meşter şi lucrător este Dumnezeu. 
11. Prin credinţă, şi Sara însăşi a primit putere să zămislească fiu, deşi trecuse de vârsta cuvenită, pentru că ea L-a socotit credincios pe Cel ce făgăduise. 
12. Pentru aceea, dintr-un singur om, şi acela ca şi mort, s-au născut atâţia urmaşi - mulţi "ca stelele cerului şi ca nisipul cel fără de număr de pe ţărmul mării". 
13. Toţi aceştia au murit întru credinţă, fără să primească făgăduinţele, ci văzându-le de departe şi iubindu-le cu dor şi mărturisind că pe pământ ei sunt străini şi călători. 
14. Iar cei ce grăiesc unele ca acestea dovedesc că ei îşi caută lor patrie. 
15. Într-adevăr, dacă ar fi avut în minte pe aceea din care ieşiseră, aveau vreme să se întoarcă. 
16. Dar acum ei doresc una mai bună, adică pe cea cerească. Pentru aceea Dumnezeu nu Se ruşinează de ei ca să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a gătit lor cetate.  Fapte II, 14-21Capitolul II14. Şi stând Petru cu cei unsprezece, a ridicat glasul şi le-a vorbit: Bărbaţi iudei, şi toţi care locuiţi în Ierusalim, aceasta să vă fie cunoscută şi luaţi în urechi cuvintele mele; 
15. Că aceştia nu sunt beţi, cum vi se pare vouă, căci este al treilea ceas din zi; 
16. Ci aceasta este ce s-a spus prin proorocul Ioil: 
17. "Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor prooroci şi cei mai tineri ai voştri vor vedea vedenii şi bătrânii voştri vise vor visa. 
18. Încă şi peste slugile Mele şi peste slujnicele Mele voi turna în acele zile, din Duhul Meu şi vor prooroci. 
19. Şi minuni voi face sus în cer şi jos pe pământ semne: sânge, foc şi fumegare de fum. 
20. Soarele se va schimba în întuneric şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, cea mare şi strălucită. 
21. Şi tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui". 

Evanghelie
Marcu IX, 33-41Capitolul IX33. Şi au venit în Capernaum. Şi fiind în casă, i-a întrebat: Ce vorbeaţi între voi pe drum? 
34. Iar ei tăceau, fiindcă pe cale se întrebaseră unii pe alţii cine dintre ei este mai mare. 
35. Şi şezând jos, a chemat pe cei doisprezece şi le-a zis: Dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toţi şi slujitor al tuturor. 
36. Şi luând un copil, l-a pus în mijlocul lor şi, luându-l în braţe, le-a zis: 
37. Oricine va primi, în numele Meu, pe unul din aceşti copii pe Mine Mă primeşte; şi oricine Mă primeşte, nu pe Mine Mă primeşte, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine. 
38. Şi I-a zis Ioan: Învăţătorule, am văzut pe cineva scoţând demoni în numele Tău, care nu merge după noi, şi l-am oprit, pentru că nu merge după noi. 
39. Iar Iisus a zis: Nu-l opriţi, căci nu e nimeni care, făcând vreo minune în numele Meu, să poată, degrabă, să Mă vorbească de rău. 
40. Căci cine nu este împotriva noastră este pentru noi. 
41. Iar oricine vă va da să beţi un pahar de apă, în numele Meu, fiindcă sunteţi ai lui Hristos, adevărat zic vouă că nu-şi va pierde plata sa.  Matei XXIII, 23-28Capitolul XXIII23. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi 
24. Călăuze oarbe care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila! 
25. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că voi curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire şi de lăcomie. 
26. Fariseule orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, ca să fie curată şi cea din afară. 
27. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia. 
28. Aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi drepţi oamenilor, înăuntru însă sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege.