joi, 4 noiembrie 2010
Sf. Cuv. Ioanichie cel Mare; Sf. Mc. Nicandru, ep. Mirelor; Sf. Mc. Ermeu, pr.; Sf. Cuv. Gheorghe Mărt. din Drama
Ap. I Tesaloniceni IV, 18; V, 1-10; II Corinteni IX, 6-11; Ev. Luca XI, 47-54; XII, 1; Matei IV, 25; V, 1-13
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
I Tesaloniceni IV, 18Capitolul IV18. De aceea, mângâiaţi-vă unii pe alţii cu aceste cuvinte.  Capitolul V1. Iar despre ani şi despre vremuri, fraţilor, nu aveţi nevoie să vă scriem, 
2. Căci voi înşivă ştiţi bine că ziua Domnului vine aşa, ca un fur noaptea. 
3. Atunci când vor zice: pace şi linişte, atunci, fără de veste, va veni peste ei pieirea, ca şi durerile peste cea însărcinată, şi scăpare nu vor avea. 
4. Voi însă, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, ca să vă apuce ziua aceea ca un fur. 
5. Căci voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei; nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului. 
6. De aceea să nu dormim ca şi ceilalţi, ci să priveghem şi să fim treji. 
7. Fiindcă cei ce dorm, noaptea dorm; şi cei ce se îmbată, noaptea se îmbată. 
8. Dar noi, fiind ai zilei, să fim treji, îmbrăcându-ne în platoşa credinţei şi a dragostei şi punând coiful nădejdii de mântuire; 
9. Că Dumnezeu nu ne-a rânduit spre mânie, ci spre dobândirea mântuirii, prin Domnul nostru Iisus Hristos, 
10. Care a murit pentru noi, pentru ca noi, fie că veghem, fie că dormim, cu El împreună să vieţuim.  II Corinteni IX, 6-11Capitolul IX6. Aceasta însă zic: Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va şi secera. 
7. Fiecare să dea cum socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău, sau de silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună. 
8. Şi Dumnezeu poate să înmulţească tot harul la voi, ca, având totdeauna toată îndestularea în toate, să prisosiţi spre tot lucrul bun, 
9. Precum este scris: "Împărţit-a, dat-a săracilor; dreptatea Lui rămâne în veac". 
10. Iar Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine spre mâncare, vă va da şi va înmulţi sămânţa voastră şi va face să crească roadele dreptăţii voastre, 
11. Ca întru toate să vă îmbogăţiţi, spre toată dărnicia care aduce prin noi mulţumire lui Dumnezeu. 

Evanghelie
Luca XI, 47-54Capitolul XI47. Vai vouă! Că zidiţi mormintele proorocilor pe care părinţii voştri i-au ucis. 
48. Aşadar, mărturisiţi şi încuviinţaţi faptele părinţilor voştri, pentru că ei i-au ucis, iar voi le clădiţi mormintele. 
49. De aceea şi înţelepciunea lui Dumnezeu a zis: "Voi trimite la ei prooroci şi apostoli şi dintre ei vor ucide şi vor prigoni"; 
50. Ca să se ceară de la neamul acesta sângele tuturor proorocilor, care s-a vărsat de la facerea lumii, 
51. De la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, care a pierit între altar şi templu. Adevărat vă spun: Se va cere de la neamul acesta. 
52. Vai vouă, învăţătorilor de Lege! Că aţi luat cheia cunoştinţei; voi înşivă  n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-aţi împiedecat. 
53. Iar ieşind El de acolo, cărturarii şi fariseii au început să-L urască groaznic şi să-L silească să vorbească despre multe, 
54. Pândindu-L şi căutând să prindă ceva din gura Lui, ca să-I găsească vină.  Capitolul XII1. Şi în acelaşi timp, adunându-se mulţime mii şi mii de oameni, încât se călcau unii pe alţii, Iisus a început să vorbească întâi către ucenicii Săi: Feriţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia.  Matei IV, 25Capitolul IV25. Şi mulţimi multe mergeau după El, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan.  Capitolul V1. Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte, şi aşezându-se, ucenicii Lui au venit la El. 
2. Şi deschizându-şi gura, îi învăţa zicând: 
3. Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. 
4. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. 
5. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. 
6. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. 
7. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. 
8. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. 
9. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. 
10. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor. 
11. Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. 
12. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi. 
13. Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.